CC: Preşedintele participă la Consiliul European în calitate de şef al statului | Stiri din Cluj

CC: Preşedintele participă la Consiliul European în calitate de şef al statului

June 27, 2012

Curtea Constituţională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, primului-ministru.
Politica

“În şedinţa din ziua de 27 iunie 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.e) din Constituţia României şi al art.34 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a examinat cererea formulată de Preşedintele României privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte.

La şedinţa de judecată au participat, din partea Preşedintelui României, domnul Ştefan Deaconu, consilier prezidenţial, iar din partea Guvernului, primul-ministru, domnul Victor-Viorel Ponta, împreună cu ministrul justiţiei, domnul Titus Corlăţean, şi ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul Mircea Duşa.

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, generat de acţiunea Guvernului şi a primului-ministru de a-l exclude pe Preşedintele României din delegaţia care participă la Consiliul European în perioada 28-29 iunie 2012.

În exercitarea atribuţiilor constituţionale, Preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului. Această atribuţie poate fi delegată de către Preşedintele României, în mod expres, primului-ministru.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României şi Guvernului”, se arată în comunicatul remis presei de către CC.

Autor: 
Citynews
Update me when site is updated
Stiri si Massmedia www.TOP21.ro Top25.ro - Noi te promovam pe Internet ! Romanian Top 30 Bancuri Stiri Online - cel mai bun site de stiri online Top66 Statistici