Dacia începe să vândă modelul Duster în Marea Britanie | Stiri din Cluj

Dacia începe să vândă modelul Duster în Marea Britanie

June 27, 2012

Dacia va prelua începând de joi precomenzi pentru vânzarea modelului Duster în Marea Britanie, la preţuri care pornesc de la 8.995 de lire sterline (circa 12.250 de euro), însă primele livrări sunt programate în luna ianuarie, potrivit site-ului publicaţiei britanice AutoExpress.
Auto

“Salut. Noi suntem Dacia. Facem maşini. Maşini care pun accentul pe utilitate şi nu pe frivolitate. Ne-am făcut un duşman din ce nu este necesar. Pentru că noi considerăm că trebuie să plătiţi doar pentru ce aveţi nevoie. (…) Primul nostru model (pe piaţa britanică - n.r.), SUV-ul Dacia Duster cu cinci locuri, începe de la 8.995 de lire sterline”, se arată într-un mesaj ce însoţeşte Duster pe site-ul din Marea Britanie al Dacia.

Pe piaţa românească, preţul de pornire al Duster este, de asemenea, de 12.500 de euro.

În timp ce preţul Duster porneşte de la aproape 9.000 de lire în Marea Britanie, un Nissan Qashqai costă cel mai puţin 17.895 lire sterline (22.300 de euro), notează AutoExpress.

Primul model Dacia pe piaţa britanică va fi disponibil în trei variante de echipare: Access, Ambiance şi Laureate, cu posibilitatea de a alege între motorizări de 1,6 litri pe benzină şi de 1,5 litri pe motorină.

Doar varianta entry-level Acces va dispune de motor pe benzină, notează AutoExpress. Acces are, de asemenea, geamuri acţionate electric la uşile din faţă, patru airbaguri şi închidere centralizată, în timp ce aerul condiţionat şi radioul pot fi comandate suplimentar.

Ambience începe de la 11.495 lire sterline (14.350 euro), însă cu tracţiune pe patru roţi ajunge la 13.495 lire sterline (16.850 euro). Echipamemtul standard include Bluetooth, conectivitate USB, faruri anticeaţă, bare de protecţie în aceeaşi culoare cu maşina, precum şi radio CD.

Laureate, versiunea cea mai scumpă, pentru care Dacia aşteaptă cele mai bune vânzări pe piaţa britanică, va costa 12.995 lire sterline (16.250 euro) în varianta cu tracţiune pe două roţi, iar cea cu tracţiune pe patru roţi 14.995 lire sterline (18.700 euro). Sunt incluse aer condiţionat, geamuri electrice la uşile din spate şi volan îmbrăcat în piele.

Britanicii vor putea precomanda online modelul Duster începând de joi, cu un avans de 100 de lire sterline. Cumpărătorii îşi vor putea “construi” maşina cu ajutorul unei aplicaţii care permite configurarea autovehiculului pe site-ul www.dacia.co.uk, înainte de a selecta un dealer pentru a aranja livrarea în ianuarie 2013.

Autor: 
Citynews
Update me when site is updated
Stiri si Massmedia www.TOP21.ro Top25.ro - Noi te promovam pe Internet ! Romanian Top 30 Bancuri Stiri Online - cel mai bun site de stiri online Top66 Statistici